OPINII: dr. ing. Daniel BOTANOIU
Președintele Asociației Fermierilor din România

Suntem pregătiți pentru ce urmează?

Este timpul să împingem mai departe lupta împotriva încălzirii globale pentru a ne proteja de efectele acesteia, dar trebuie să luăm în considerare și cauzele acesteia. În mod curios, această schimbare este recentă și încă foarte ezitantă, de parcă lupta împotriva cauzelor este deja câștigată. La nivel global, a fost creată o Comisie internațională, prezidată de Pascal Lamy, un politician francez, socialist, fost președinte al Organizației Mondiale a Comerțului, fost comisar european. Comisia aceasta va studia măsurile care permit viabilitatea într-o lume supraîncălzită, dar se pare că vom vorbi mai ales despre captarea carbonului sau geoinginerie, în măsura în care permite reducerea emisiilor. Pentru a apăra clima, trebuie să ieșim din ideile primate prin intermediul televizorului.

Trebuie să apărăm energia nucleară, deoarece cine crede că se poate descurca fără ea face o gafă.
A ajunge la “zero net” este o situație extrem de dorită, dar fără îndoială im-
posibil de atins, chiar și cheltuind sume nebunești de bani. Probabil, în cele din urmă, pragmatismul va prevala, nu există nicio îndoială, dar cu mijloace limitate, așa cum este normal.

Interese politico-industriale uriașe se află în spatele a ceea ce ne sunt prezentate ca instrumente de decarbonizare, energii electrice intermitente (eoliene și solare) și tehnici de stocare. De curând, hidrogenul a devenit o nouă direcție, bogat înzestrată, în ciuda unei risipe înspăimântătoare de energie când se ia în considerare, de exemplu  performanța lanțului “Power to power” [electricitate (electroliza) => electricitate (pile de combustie)], unde abia un sfert este recuperat. Pentru sursele regenerabile intermitente (eoliene și solare), care sunt extrem de costisitoare, mai ales în ceea ce privește eficiența lor, autoritățile garantează o rentabilitate confortabilă prin prevederi favorabile acordate. Deja statele, pentru se proteja mai bine de căldură și secetă, imaginează noi politici agricole, tehnologice, de planificare regională, de management al apei și râurilor. Doar că, în general, aceiași care dezvoltă în prezent tehnologii care sunt în mare măsură ineficiente sunt cei din prima linie în a ne propune soluțiile.

Această protecție împotriva efectelor încălzirii globale, relativă încă, va necesita eforturi enorme pe termen lung. Cu resurse fizice și financiare inevitabil limitate, aceste eforturi vor concura cu cele angajate, până acum ad libitum, în lupta împotriva încălzirii globale. Astfel, atunci când o inevitabilă intermitență electrică (eoliană și solară) este compensată prin diminuarea sursei de carbon, vom constata cum gazele vor fi înlocuite rapid de cărbune în caz de penurie, așa cum demonstrează din plin perioada tulbure în care am intrat. Deja sumele pe care asigurătorii trebuie să le aloce pentru a-și despăgubi părțile contractante (fermieri, industriași, comunități, persoane etc.) care sunt victime ale schimbărilor climatice (îngheț, secetă, grindină, inundații, furtuni etc.) au devenit amețitoare. Este timpul să ne gândim la profilaxie!

O dezbatere ideologică se declanșează, mai nou, cu privire la utilizarea aerului condiționat. În orașe, ar contribui la dezvoltarea insulelor de căldură, penalizându-i pe cei care nu pot profita de aparatele de aer condiționat. Desigur, utilizarea curentă a aerului condiționat este discutabilă, nivelul de temperatură setat fiind adesea mult prea scăzut, mai ales în zonele comerciale și chiar în birouri. În exercițiu, mai multe motive ar trebui să facă posibilă găsirea mijlocului fericit. Dar critica la adresa aerului condiționat se referă în principal la electricitatea suplimentară consumată pe care o im-
plică, subliniată de susținătorii sobrietății energetice, chiar și în Franța,
unde mixul este în mare măsură lipsit de carbon, datorită energiei nucleare, a
cărei electroni nu sunt considerați a fi “curați” de către ecologiști…, ceea ce i-ar descalifica. Dacă nu sunt luate în considerare avantajele oferite, judecate astăzi drept confort, ele vor deveni rapid esențiale prin prisma cineticii schimbărilor climatice, fiind doar o chestiune de timp.
Pe lângă aerul condiționat adaptat și neanarhic, viabilitatea urbană în valuri
de căldură va necesita reducerea suprafețelor asfaltate, rezervoare reale de
calorii și, mai ales, plantarea masivă de copaci, umbrele eficiente care creează și protejează insule de respirație. Din nou, este o schimbare necesară de paradigme, costurile suportate vor fi foarte substanțiale (printre altele, va fi necesară regândirea în mare mă sură a mobilității urbane), iar plantațiile sunt lacome de apă, resursă care va fi rară. Întâlnim din ce în ce mai des cuvântul “adaptare” în remarcile tehnice sau politice legate de subiect, dar schimbarea nu este încă în mintea oamenilor și, după cum s-a spus deja, problema încălzirii globale rămâne cel mai des văzută ca una dintre mijloacele adecvate pentru a o contracara la sursă

Multiplicarea parcurilor solare și a parcurilor de eoliene, clar vizibilă, liniștește, deoarece reprezintă răspunsul nostru la încălzirea globală. Acest echipament a devenit astfel totemurile uriașe ale capacității noastre de răspuns. Argumentul este folosit fără reținere de către promotorii lor și, deoarece sarcina este imensă (schimbările îngrijorătoare de temperatură și seceta atestă acest lucru), avem întotdeauna nevoie de mai mult, fără să căutăm vreodată (și din motive întemeiate) să măsurăm eficacitatea unor astfel de politici, care sunt incredibil de costisitoare, într-o societate care trebuie să facă alegeri. Desigur, parcurile eoliene offshore sunt mai eficiente în producerea de energie electrică, datorită adevăratelor “turnuri Eiffel cu lame”, dar sunt și mai intermitente. În același timp, prețurile panourilor solare au scăzut considerabil, dar costul racordării surselor împrăștiate și costurile cauzate de șanțurile kilometrice care trebuie săpate în câmpuri și păduri pentru a se alătura unei rețele existente de transport, care, de altfel, nu a fost nici proiectată, nici dimensionată pentru așa ceva, sunt mari. Este de remarcat și îndoielnic faptul că opoziția față de câmpurile solare, dar mai ales de parcurile eoliene, este în primul rând în raport cu distrugerea peisajelor, dar rareori pune la îndoială meritele fundamentale ale acestor alegeri, gata de altfel să le considere un rău necesar, dar cu condiția să nu fie instalate “în curțile lor”. Mai mult, dorind să trecem prea repede la “noua lume”, s-au creat imediat dependențe, toate bateriile și componentele acestora sunt produse în Asia: China, Japonia, Coreea, țări care și-au asigurat producția și resursele necesare, fiind aproape imposibil să schimbi situația, chiar și pe termen mediu.

La o altă scară, Europa este echipată aproape exclusiv cu panouri solare chinezești, iar turbinele eoliene instalate sunt tehnologii germane sau daneze. Frugalitatea energetică, practicată fără discernământ, se poate dovedi a fi contraproductivă și abia începem să realizăm că implementarea unor contramăsuri eficiente împotriva efectelor încălzirii globale vor fi consumatoare de energie și că va fi mai întâi necesar să ne asigurăm că aceste nevoi noi sunt acoperite de energii fără carbon, “pentru a nu adăuga război războiului”, așa cum ar fi spus regretatul președinte Mitterrand, înainte de a deplânge aceste consumuri suplimentare.

Abordarea noastră societală a încălzirii globale, care pare să se accelereze,
conform modelelor, pare să constituie un arhetip de judecată greșită, pe care generațiile următoare le-ar putea reproșa cu tărie factorilor de decizie actuali. O formă de inacțiune climatică într-un sens mult mai concret, de data aceasta. Mâine, când pericolul devine realitate, ne va găsi în mare parte nepregătiți, ca de fiecare dată.