Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a alimentat astăzi, 16 iulie 2024, conturile Direcțiilor Agricole Județene cu fondurile necesare pentru plata beneficiarilor sprijinului aferent ciclului I de producție la tomate.
Sprijinul se acordă în cadrul schemei de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de tomate în spatii protejate, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Astfel, de mâine, 17 iulie 2024, suma de 181.095.247,20 lei va ajunge în conturile a 24.472 beneficiari din toate județele țării. În topul județelor cu cei mai mulți beneficiari se află județul Olt cu 7.923 cultivatori, urmat de județul Galați cu 6.651 producători și de județul Dolj, cu 2.071 agricultori.
Reamintim ca MADR a făcut toate demersurile pentru asigurarea integrală a necesarului de fonduri aferente plății sprijinului acordat pentru ciclul I de producție la tomate, anul acesta fiind înregistrați cei mai mulți beneficiari, de când a demarat programul în anul 2017.