“Microgranturi în domeniul agroalimentar” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin OUG nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar cu finanţare din fonduri externe nerambursabile
Solicitanților de microgranturi în domeniul agroalimentar din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin OUG nr. 61/2022NU li se aplică obligațiile prevăzute în capitolul 10 – Informare și publicitate, punctul 10.4 din Ghidul solicitantului, anume:
• Publicarea de anunțuri sau comunicate de presă la începutul și la finalizarea proiectului;
• Expunerea într-un loc vizibil a unui afiș pentru proiectele de investiții pentru care valoarea contribuției publice este mai mică de 500.000 euro;
• Utilizarea de autocolante și/sau plăcuțe pentru mijloace fixe care, conform legislației contabile naționale depăşesc valoarea de 2.500 lei şi au o durată de viață mai mare de un an.
Obligațiile menționate mai sus NU li se aplică beneficiarilor având în vedere că microgranturile din domeniul agroalimentar se acordă sub formă de sumă forfetară, alocate din fonduri externe nerambursabile, cofinanţate din bugetul de stat, pe bază de contract de acordare a ajutorului pentru susţinerea următoarelor cheltuieli angajate după data de 1 februarie 2020:
- a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum şi alte categorii de stocuri necesare activităţii curente/operaţionale desfăşurate de beneficiari;
b) datorii curente şi restante faţă de furnizorii curenţi, inclusiv faţă de furnizorii de utilităţi, potrivit contractelor încheiate; - c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat şi/sau cheltuieli privind arenda sau redevenţa pe bază de contract de arendă sau contract de concesiune aferente terenurilor agricole;
- d) cheltuieli privind achiziţia de servicii necesare activităţii curente/operaţionale, cu excepţia serviciilor de consultanţă;
- e) cheltuieli privind achiziţia de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activităţii curente/operaţionale;
f) cheltuieli privind achiziţia de echipamente, utilaje, instalaţii şi tehnologii necesare reluării activităţii curente/operaţionale; - g) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului şi bugetele locale.
Articolul complet: https://apia.org.ro/microgranturi-in-domeniul-agroalimentar/