Dacă tot am amintit de Franța, Asociația Fermierilor din România a analizat planurile în acest domeniu ale președintelui francez, dovadă a interesului real pe care o mare țară agricolă îl acordă acestui domeniu. Viziunea și intențiile lui Emmanuel Macron privesc toate sectoarele agricole și nu putem decât să remarcăm viziunea și coerența strategică. Astfel, vedem că există programe care pornesc de la îmbătrânirea forței de muncă în domeniu și care ajung până la ”a treia revoluție în agricultură”. Precizăm, în Franța, nu în România, așa că avem multe de învățat și de pus în practică.
Pe scurt, planurile președintelui Macron au patru direcții principale de acțiune – înnoirea generațiilor; introducerea pe scară largă a tehnologiilor inovative; planificare ecologică și PNS-ul francez.
Dacă le analizăm pe rând și pe scurt, vedem că în domeniul forței de muncă se lucrează la o lege pentru formarea și instalarea tinerilor fermieri. Așadar, nu doar instalarea, ci și formarea lor, pentru a le fi mai ușor mai târziu. Franța intenționează astfel recrutarea a 20.000 de tineri pe an în industrie (față de maxim 14.000 la ora actuală). Păstrând proporțiile, atrage atenția Asociația Fermierilor din România, la noi în țară ar trebui să vorbim de aproximativ 7.000 de tineri în fiecare an, cifră departe de situația actuală.