Taking too long? Close loading screen.

Fonduri europene 2025 – Care vor fi cele mai importante surse de finanțare pentru micii fermieri

Ne desparte mai puțin de o lună până la intrarea în anul 2025, iar fermierii care vor să acceseze fonduri europene trebuie să înceapă să se gândească încă de acum la ce investiții își propun să facă. Oportunitățile de finanțare vor fi multiple și în 2025, însă există și sectoare unde bugetele nu vor mai fi la fel de generoase ca anul acesta.

Unul dintre sectoarele unde finanțările nu vor mai fi la fel de multe este cel al achiziției de utilaje în sectorul vegetal, avertizează consultantul Cosmin Măglaș. În schimb, vor exista multe căi de finanțare pentru micii fermieri, atât prin AFIR, cât și prin alte instrumente.

”Cred că cei care doresc să acceseze fonduri europene în acest moment trebuie să se gândească foarte serios la ceea ce își doresc să facă. Vorbim în felul următor: achiziția simplă de utilaje cred că va fi imposibilă în următoarea perioadă pentru fermele vegetale. Fondurile prin GAL-uri sunt mici, maxim 50.000 de euro/proiect, astfel încât este foarte puțin probabil ca GAL-urile să își permită să finanțeze agricultura mare pentru achiziția de utilaje, astfel încât cei care acționează în această direcție trebuie să se gândească la alte linii de finanțare, la alte modalități de a-și finanța afacerile.

Sigur că vor fi, atât prin PNS, prin AFIR, cât și prin GAL-uri, fonduri europene pentru fermele mici și fermele de familie, plus fermele zootehnice și fermele legumicole, dar cu finanțări mici. GAL-urile vin cu finanțări de 30.000, 40.000, 50.000 de euro/proiect, ceea ce înseamnă că se acționează la nivel local, la firme mici spre foarte mici. Cred că fermierii mari ar trebui să se îndrepte spre zona de cercetare, iar fermierii mici se pot îndrepta spre GAL-uri, spre Start-Up Nation, către programele de antreprenoriat social, sau către alte programe de finanțare din această gamă mică de maxim 100.000 de euro.

Cred că cel mai important este ca ei să-și stabilească direcția în care vor să meargă și îi sfătuiesc cu mâna pe inimă să își caute un consultant în zona lor. De ce? Pentru că doar în felul acesta pot să rămână informați. Altfel ne vom trezi peste un an că s-au terminat fondurile de pe GAL-uri și oamenii nu au depus proiecte”, a precizat Cosmin Măglaș pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

 

Articol: https://agro-tv.ro/fonduri-europene-2025-care-vor-fi-cele-mai-importante-surse-de-finantare-pentru-micii-fermieri/

Hai și tu alături de Asociația Fermierilor din România!

Abonează-te la newsletter!

O mulțime de fermieri sunt deja prietenii noștri și beneficiază în mod regulat de informați legislative și din domeniul agricol. Alătură-te și tu lor. Abonează-te la newsletterul nostru și nu mai rata noutățile din domeniul agricol.