Taking too long? Close loading screen.

Culturile de cereale, în declin? Perspective ale pieței până în 2032

Cererea de cereale la nivel global ar urma să încetinească în următorul deceniu, comparativ cu cel precedent, în urma scăderii cererii pentru furaje, biocombustibili şi alte utilizări industriale, se arată în cel mai recent raport privind perspectivele agriculturii în perioada 2023-2032 publicat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), notează site-ul irlandez agriland.ie, citat de AGERPRES.

Potrivit datelor din raport, în Europa Occidentală, cererea de cereale va stagna sau chiar va scădea, în urma creşterii reduse a populaţiei şi a schimbării preferinţelor consumatorilor.

În Europa Occidentală, suprafaţa cultivată cu cereale este proiectată să scadă, în condiţiile în care orice creştere a producţiei este reglementată prin politicile privind sustenabilitatea mediului. De asemenea, ar urma să scadă suprafeţele folosite pentru fructe, legume şi alte culturi.

Cu toate acestea, Uniunea Europeană va deveni în curând cel mai mare producător de grâu din lume, urmând să depășească, până în 2032, China, unde va fi redusă suprafaţa cultivată, în urma declinului populaţiei.

Conform raportului comun al FAO și OCDE, Uniunea Europeană, al doilea exportator de grâu din lume, va fi responsabilă pentru 17% din comerţul global în 2032, deşi exporturile ar urma să fie sub volumele record din 2019 şi 2022. Totodată, analiștii consideră că blocul comunitar îşi va menţine cota de piaţă chiar dacă în regiunea Mării Negre creşterea va fi limitată.

În ceea ce privește porumbul, ponderea principalilor cinci exportatori – SUA, Brazilia, Argentina, Ucraina şi Rusia – va reprezenta 88% din totalul comerţului global până în 2032.

 

Articolul complet: Culturile de cereale, în declin? Perspective ale pieței până în 2032

Hai și tu alături de Asociația Fermierilor din România!

Abonează-te la newsletter!

O mulțime de fermieri sunt deja prietenii noștri și beneficiază în mod regulat de informați legislative și din domeniul agricol. Alătură-te și tu lor. Abonează-te la newsletterul nostru și nu mai rata noutățile din domeniul agricol.