După ce în spațiul public au apărut o serie de controverse în jurul subiectului, ministrul agriculturii, Florin Barbu, a venit joi cu un anunț menit să lămurească pe deplin lucrurile: „Programul INVESTALIM este un real succes!”, bugetul fiind epuizat chiar din prima sesiune.
Potrivit ministrului agriculturii, în prima sesiune de depunere a proiectelor, care s-a încheiat pe 27 decembrie, au fost depuse 49 de proiecte de finanțare, în valoare totală de peste un miliard de euro, incluzând și cofinanțarea.
Prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM, statul român pune la dispoziție 600 de milioane de euro pentru înființarea și modernizarea unităților de procesare, în domenii deficitare, cum ar fi: prelucrarea și conservarea cărnii, industria peștelui, a cartofilor, prelucrarea și conservarea fructelor și a legumelor, fabricarea brânzeturilor, a uleiurilor, a produselor de morărit, a pâinii sau a zahărului.
„Ne-am luat angajamentul să întărim siguranța alimentară a României și să oferim sprijin procesatorilor pentru a avea cât mai multe produse românești pe piață. Suntem pe drumul corect! Am reușit împreună cu fermierii și procesatorii români să demarăm un program de succes care să îi ajute pe toți cei care vor să producă românește! Numai așa vom putea cumpăra românește mai multe produse, mai bune, mai diversificate, din fabricile românești!”, mai scrie ministrul Florin Barbu pe pagina sa de Facebook.
Articol: Anunțul ministrului Florin Barbu: „S-au depus proiecte de peste 1 miliard de euro! Buget epuizat!”