Taking too long? Close loading screen.

A fost majorată suma alocată Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum în anul 2024

În Ședința Guvernului din 21 noiembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea art. 8 și 13 din HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum” în anul 2024.

Prezentul act normativ amendează Hotărârea Guvernului nr. 150/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum” în anul 2024, astfel:

  • se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro.
  • se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depăşeşte resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin Hotărârea Guvernului nr. 150/2024;
  • se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre.

Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024.

 

Articol complet: https://www.madr.ro/comunicare/9360-a-fost-majorata-suma-alocata-programului-de-sustinere-a-productiei-de-cartof-de-consum-in-anul-2024.html

Hai și tu alături de Asociația Fermierilor din România!

Abonează-te la newsletter!

O mulțime de fermieri sunt deja prietenii noștri și beneficiază în mod regulat de informați legislative și din domeniul agricol. Alătură-te și tu lor. Abonează-te la newsletterul nostru și nu mai rata noutățile din domeniul agricol.