logo

Înregistrare




Home Descrierea Proiectului
Descrierea Proiectului - Complementaritatea cu alte ….

 

Complementaritatea cu alte ….

 

Proiectul propus este complementar cu Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) Axa 1 „Creşterea competitivităţii sectoarelor agroalimentar şi forestier” şi în concordanţă cu Liniile Directoare Strategice ale Comunităţii Stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.

 

În cadrul PNDR Axa 1, proiectul este complementar cu Măsura 1.1, „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe. Complementaritatea constă în faptul că în PNDR, Axa 1, Măsura 1.1, nu se regăseşte ca activitate validarea cunoştinţelor dobândite pe alte căi decât cele formale. De asemenea, în PNDR, Axa 1, Măsura 1.1. nu sunt eligibile cheltuieli pentru formare sprijinite prin Fondul Social European. Altfel spus, între FEADR PNDR, Axa 1, Măsura 1.1 şi FSE POSDRU, Axa prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 2.3. „Acces şi participare la formare profesională continuă”, domeniu în care se încadrează proiectul de faţă, există o complementaritate bine definită şi astfel cele două programe UE contribuie la dezvoltarea resurselor umane şi a calificărilor pentru agricultură.

 

Proiectul de faţă are legătură de complementaritate şi cu alte proiecte în curs pe care le realizează partenerii.

 

Exemplificăm complementaritatea cu proiectul: „Proiectarea şi experimentarea sistemului de formare profesională a adulţilor pentru activităţi în mediul rural”. Acest proiect, implementat de către unul din parteneri, face parte din Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2007-2013, Programul 4 – Parteneriate. Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă „crearea unui nou sistem de formare profesională a adulţilor pentru activităţi agricole şi non-agricole din mediul rural”

 

Proiectul de faţă va pune în funcţiune „subsistemul de evaluare şi certificare conceput prin proiectul aflat în implementare, practic va dezvolta şi experimenta subsistemul prin parcurgerea procesului de validare a cunoştinţelor profesionale pentru 1600 persoane.

 

Proiectul nostru are legătură şi cu proiectul multianual de asistenţă tehnică Phare 2004 Europe Aid 121949/D/SV/RO „Înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Calificări”, la care 2 dintre parteneri au participat în calitate de subcontractanţi. complementaritatea constă în faptul că proiectul nostru sprijină realizarea obiectivelor specifice ale acestui proiect în agricultură. Activităţile proiectului nostru de identificare a calificărilor din agricultură cu şanse de viitor completează de fapt obiectivele din proiectul menţionat (realizat de CNFPA) care privesc: dezvoltarea unui sistem coerent şi transparent al calificărilor, care să evidenţieze legătura dintre calificări, compatibil cu Cadrul European al Calificărilor. Complementaritatea cu proiectul CNFPA constă şi în faptul că proiectul nostru dezvoltă şi aplică metodologiile operaţionale elaborate de CNFPA pentru certificarea calificărilor şi competenţelor bazate pe principiile comune specifice formării profesionale continue a adulţilor, ţinând cont de contextele formale, non-formale şi informale de dobândire a rezultatelor învăţării.

 

Proiectul are legături de complementaritate şi cu un proiect aflat în implementare de unul din parteneri, finanţat de POSDRU în cadrul cererii de propuneri de proiecte 13 „Mediul rural – oportunităţi de ocupare”. Complementaritatea constă în faptul că, prin proiectul de faţă se abordează şi se realizează dezvoltarea resurselor umane pentru ocupaţii pur agricole. Proiectul în curs de implementare se referă la ocupaţii non-agricole. Or în mediul rural, cele două mari categorii de activităţi, agricole şi non-agricole trebuie să se dezvolte echilibrat, reprezentând în final un tot unitar de dezvoltare agro-industrială a mediului rural. Numai acest tip de economie agroindustrială poate micşora decalajele dintre sat şi oraş.

 

 

Experienţa acumulată în cadrul acestor proiecte, legată de capacităţile şi aptitudinile pe care trebuie să le aibă personalul implicat în proiect, selectarea şi motivarea beneficiarilor, tehnicile de comunicare şi transmitere a informaţiilor, identificarea şi stabilirea contactelor şi atragerea autorităţilor locale în implementarea activităţilor proiectului vor fi utilizate în strategia de implementare a actualului proiect.

 

Din experienţa acumulată, foarte important va fi modul în care vom putea atrage în implementarea proiectului persoane reprezentative din comunitate, care dau un grad mare de credibilitate activităţilor întreprinse şi pot contribui la diminuarea sentimentului de reticenţă faţă de nou şi rezistenţa la schimbare din partea beneficiarilor cu care este posibil să ne confruntăm.

 

Pagina 12 din 13

« AnteriorUrmător »
 

Anunț

Imagini Aleatoare

14.jpg

Cine este on-line

Avem 54 vizitatori online

Investeşte în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
"Calificarea pentru agricultură – o şansă pentru viitor!" (CASV)
ASOCIAŢIA FERMIERILOR DIN ROMÂNIA
Contract: POSDRU/80/2.3/S/54992;
"Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României"